Temele recurente sunt dino-cameleonii cu iz de mozaic, Shadow (amicul mai dark al lui Sonic) și figurinele Minecraft (intrate de vreo două luni). Izolat, niște jucării SuperThings, altele Hot Wheels, toate “culese” de pe la școală (criterii de eligibilitate în grupurile de “prieteni”…). Și o scrisoare desenată pentru Moș Crăciun, cu următorul monstru dino pe care îl va primi.
Este de departe cel mai tare film văzut în ultimii ani. Căutând cu mintea un echivalent, primul care mi-a venit în minte a fost Oppenheimer, doar că la ăla m-am dus știind că e un film serios. Din trailerul de la Digger am rămas cu impresia că e “funky”. După primul sfert de oră am înțeles că e și funky, dar spre capătul listei. E un film cât se poate de serios, de satiră, de dark și mă mir că n-am văzut nici un val înainte. E drept că am lipsit de pe FB în ultimile două săptămâni, dar alte filme de calibrul ăsta sau mult sub au fost trâmbițate cu luni înainte. L-am ales pur și simplu din programul de Multiplex, fără să fi auzit de el.
Nu sunt fan Tom Cruise, poate mi se părea drăguț prin anii ’90, când îmi plăceau băieții frumușei fără să mai am și alte criterii, dar majoritatea filmelor lui mi s-au părut meh, pe alocuri penibile. (Deși vag îmi amintesc acum că parcă a avut un rol într-un film despre război, ceva cu nemți, care a fost bunicel, dar nu stau să-l caut.) Rolul din Digger e apogeul carierei lui, nu cred că se mai poate inventa unul și mai bun în timpul care i-a rămas. Foarte, foarte bun. Rulează la cinema-uri săptămânile astea, face toooți banii și peste, pentru că apasă butoanele care ne ard cel mai tare în epoca asta explozivă. E în același timp un film despre trecut, prezent și viitor, cu toate porcăriile lor.
În cursul acestei săptămâni lungi și bezmetice îmi scrie o amică: “Buna dimineața! Felicitări! Am văzut premiul BIOM pentru biserica de lemn.” Eram în metrou, nu-mi băusem bine cafeaua… zic: “Haha, eu nu prea iau premii de felul meu :)) E o confuzie undeva 🙂”. “Nu ştiu despre ce vorbeşti.” În mintea mea – ce mama zmeilor e BIOM?!? Îmi trimite poză:
Nu mai reproduc comentariile mele ulterioare, să zicem că sunt private. Am cântărit atunci, am mai cântărit și acum, la câteva zile distanță, iar poziția mea e aceeași: Nu sunt de-acord cu acest premiu, din două mari motive:
Nu spun că intervenția nu ar fi meritat un premiu. Dacă vor s-o premieze, să inventeze altă categorie, nu restaurare.
Las, but not least: nu am fost consultată pentru depunerea aplicației (sau cum s-o numi) la BIOM. I-aș fi rugat pe foștii mei colegi să-mi scoată numele de-acolo și să facă așa cum consideră de cuviință.
Se mențin teme din seria trecută la început de lună, însă apoi se pierd treptat și revine preponderent la dinozaurii lui. O tehnică relativ recentă e cea de colorat în stil mozaic (5 și 30 aug.), parțial inspirată de pictura pe numere. Cei doi dinozauri care înghit animăluțe mai mici pe gură și le scot prin burtă sunt o pledoarie pentru următoarea jucărie pe care și-o dorește, un Velo-Blue-Super Colossal care să-i țină de urât gigantului Carnotaurus pe care-l are deja de un an. E programat pentru Crăciun, deci o să ne mai “cânte” o vreme. Luna asta a început și o pictură pe numere imensă – evident, tot cu un dino; când e gata îl prezentăm cum se cuvine.
E cea mai plimbăreață serie pe anul ăsta, să simțim că e vacanță. Începe lângă Varna și se termină în Vamă, cu opriri în Sibiu și Budapesta. Nu știu dacă am prins desene din toate locurile, oricum au influențat prea puțin spre deloc; aici o selecție de 21 din 50.
Luna asta a explodat producția. Aici o selecție de 35 din 62.
Nu mai știu dacă a mai fost El Gran Majá (un monstru marin fictiv despre care a aflat tot de pe YouTube), acum apare pe ici-pe colo, alături de alți monștri marini, tereștri, zburători sau hibrizi (avem de toate!) Siren Head și Sea Eeater se mențin, în diverse formule și/sau combinații cu alți monștri sau dinozauri. Au intrat în scenă personajele din Minecraft, mulțumită seriei de jucărele din ouăle Kinder, dar și zeul Nalo din Vaiana / Moana – la care ne-am uitat deja de prea multe ori 😵 În penultimul desen găsiți o omidă gigantică și zâmbăreață, căreia îi curg balele după niște kakamora (tot din Vaiana). Mai avem piste de mașini (Hot Road) inspirate de o după-amiază de joacă la un prieten și tot felul de dulcegării desenate pentru iubirile lui.
Nimic nou luna asta, doar variațiuni pe aceleași teme. Poate corpul uman, deși parcă au mai fost.
New entry sunt (1) personajele din Bobiță și Buburuză (despre care am aflat de la Andra, coordonatorul nostru de terapie) și (2) desenatul într-un caiețel A5 pe care l-a primit de la Diana, la finalizarea cursurilor de desen pe anul ăsta. Desenează pe sărite în el și nu mă lasă să-i rup paginile, așa că am o temă nouă – să baleiez în caiet pentru luna în curs. Măcar așa mai reducem fițuicile cerșite de la doamna învățătoare.
Nu mai bag comentarii, că aș scrie probabil un roman și n-are nimeni timp de el. Intru direct în pâine, anume las aici tabelul și mai jos descrierea câmpurilor și la ce folosesc. Partea de sus (cu săgețele) asigură sortarea pe fiecare câmp. Sortarea pe care o găsiți e după cod profil (cel din broșuri).
cod tip liceu – ca să sortați diferențiat colegii naționale (CN) de licee teoretice (LT) și colegii tehnice (CT); evident că se pot inventa și categorii utile, cum a fost la noi “03_la coadă” (erau colegii naționale, dar prin profil sau din cauza distanței ajungeau foarte jos pe lista noastră; le-am lăsat cu roșu ca să le schimbați)
Prioritate elev – ce vrea copilul. E un câmp util dacă vrei să te orientezi privind ce-ar vrut inițial și ce e realist să aleagă. Poate fi, de asemenea, folosit ca un câmp ajutător pentru ierarhizare, dar poate și să lipsească. La final, când lista era spre gata, am ascuns câmpul pentru că erau prea multe.
Nr. opțiune – aici am completat manual ordinea lor, așa cum urma să o completăm în formular.
Cod profil 2024/5 – merită verificate pentru că se mai schimbă, în funcție de cum apar sau dispar diferite secții. Recomand să începeți adaptarea tabelului după el, asigurându-vă că scoateți ce nu vă trebuie și adăugați ce e potrivit pentru copilul vostru.
Tip profil – aici să vă asigurați că rămâne doar ce doriți și completați tot ce lipsește dintre opțiunile viabile pentru copilul vostru.
Nr. locuri – am considerat că poate ajuta, de asemenea, la diferențiere: am ales mereu o secție cu mai multe locuri înaintea alteia cu mai puține, dacă ne era tot una între ele.
Medie 2023 / Medie 2024 (și ce va urma) sunt transcrise din broșuri; ideal este să aveți anul din urmă și cel puțin încă unul în spate, pentru că în fiecare an notele seamănă cu un anumit an și-atunci veți putea rafina comparația între media copilului și șansele reale. Noi, de exemplu, am ales să ne raportăm la notele cu 2 ani în urmă pentru că au fost considerate reperul mai relevant pentru generația noastră. Nu mi-am bătut capul să înțeleg cum se estimează asta, am luat-o de bună. Tind să cred că a funcționat, pentru că diferențele între ani pot fi și de 50 de sutimi sau peste, ceea ce înseamnă foarte mult ținând cont de intervalele de mai jos (v. verde, galben, roșu – care par să fi fost niște estimări realiste). Dacă ne-am fi luat după anul favorabil (deci cu medii mai mici), probabil că am fi nimerit mult mai jos în lista de opțiuni.
Dif fd med [copil] / e un calcul automat făcut între media copilului și mediile din broșuri. Evident, trebuie să schimbați formula de calcul cu media copilului vostru, de sus până jos (am lăsat 8,5 ca demo). Asta a fost poate cea mai importantă coloană, pentru că am setat-o pe o scară de culoare ca să fie identificate ușor categoriile:
Deși n-am nimerit la vreun liceu dorit (era chiar dintre cele “meh, dacă-i musai…”), cel la care a intrat Sofia era pe poziția 8 – tocmai pentru că între primele opțiuni cel puțin jumătate erau cifre cât mai realiste, potrivit estimărilor. Diferența între media ei și cea din 2023 a fost de -0,15 și a fost mai mare doar față de o secție cu mult mai puține locuri (78 de locuri, față de o secție cu diferență 0.07 și numai 26 de locuri, care probabil s-au ocupat înaintea ei). Pentru anul 2024, la aceeași secție unde a intrat, diferența era -0,6!, deci am fi zis că e mult sub nivelul ei…
Distanță față de casă+transport – pe noi ne-a ajutat coloana asta, deși am muncit multișor la ea, pentru că distanța și mai ales traseul cu mijloacele de transport în comun țin de rutina zilnică și mediu, deci pot face o diferență sesizabilă în calitatea vieții.
Localizare maps poate fi util, dar acolo n-am fost consecvenți – cum nici la site n-am fost.
La PRO și CON am completat cel mai puțin, pentru că erau doar observații orientative, nimic sortabil. Se pot ignora/ascunde/șterge, la fel de bine.
De-a lungul procesului am folosit și alte tab-uri, atât de lucru (inclusiv cu AI…) cât și pentru lista finală, dar asta a fost bucătăria principală. Și a fost muncă de echipă: ambii părinți și copilul am completat și am verificat date, astfel încât să înțelegem toți procesul și să știm ce presupune, astfel încât să disipăm un pic răspunderea pentru rezultat, oricare ar fi fost el :)) Mai ales pentru Sofia cred că a fost o experiență utilă. Vă dorim mult succes și mai ales vă încurajăm să nu vă supra-încingeți pe subiectul ăsta, e mai mult tam-tam în jurul lui decât ar fi normal să fie.
În final, dacă îl veți folosi și-l veți considera util, ca să-l pot ține relevant pentru generațiile viitoare mi-ar prinde bine să am actualizarea coloanelor cu mediile anilor. Dacă mi-ați putea trimite un tabel cu ele, eu actualizez la mine, vă adaug aici contributori și îi putem ajuta și pe alții.
SUCCES!
E cu ghilimele pentru că nu-mi aparține. Nu pun sursa pentru că, la limită, e mai justificat să nu fie vorba despre cine a zis — chiar dacă poate fi un reprezentant ilustru al unei comunități de care va veni vorba. Aici, în textul meu, nu e vorba despre anumiți oameni, ci despre anumite tipare. Am citit expresia asta aseară, când eram foarte obosită fizic și un pic confuză mental, ceea ce a făcut să se înșurubeze în mintea mea poate mai mult decât era cazul. Dar cine poate judeca, de fapt, dacă “e cazul” sau dacă nu e, când vine vorba despre mintea noastră și cărările pe care o apucă? Eu sunt destul de sigură că NIMENI nu poate judeca asta. Dacă mintea ne scoate la suprafață un *ceva*, eu tind să cred că acel *ceva* merită atenția noastră, măcar cât să putem procesa dacă stăm de vorbă sau îl trimitem la plimbare. Eu am ales prima variantă; dacă aș alege-o pe-a doua, ar fi ca și cum aș nega faptul că am trăit deziluzii paralizante. Or, am cam trecut de faza cu negarea. Îmi place să cred că am ajuns undeva în zona resemnării, deși uneori mă mai întreb “de ce eu?” — așadar pendulez între fazele clasice de negociere și resemnare ale doliului, cu treceri inevitabile prin depresie.
Autorul expresiei se referea — aș spune cu un oarecare sarcasm involuntar în direcția opusă, intenția fiind de laudatio în direcția vizată — la oameni care au reușit în profesie fără să cadă pradă deziluziilor paralizante. De parcă abilitatea de a ocoli o deziluzie ar fi vreun merit propriu și natural. Niciodată nu este simultan propriu și natural: ori e natural — caz în care meritul nu e propriu, ci al celui/celor care a(u) hrănit abilitatea generică de a nu cădea în deziluzii; ori e propriu, dar e dobândit — adică nu te-ai format natural cu această abilitate, ci ai deprins-o conștient, cu multă muncă de poziționare mentală în jurul conceptului de (dez)iluzie. E o formă de (self-)reparenting, în limbajul psihoterapeutic. Cea din urmă, însă, presupune și că ai cunoscut (dez)iluzia, ca să afli că vrei să înveți să te ferești de ea. Or, a lăuda pe cineva că a reușit fără să cadă pradă deziluziilor pare că indirect pune ștampila de loser oricui a “căzut în păcat”. Nu cred că aș fi găsit o demonstrație mai rapidă a unei convingeri pe care mi-am format-o de ceva timp și în jurul căreia dau târcoale de vreun an: cum s-o explic, cum s-o exprim? Anume: Cât de dezumaniza(n)tă e comunitatea profesională! [din care fac parte] De fapt, la cât de ratată sunt, nici nu fac parte, doar gravitez în jurul ei.
O să vă întrebați, poate, ce treabă are umanitatea – în sensul calității de a fi uman – cu chestiunea rataților în mediul profesional? Păi… totul. O comunitate profesională e la fel ca orice altă comunitate; dacă e funcțională, are lideri și urmează principii de coabitare sănătoasă. O comunitate funcțională își îngijește bolnavii, nu-i trimite la colț. Liderii ei își pun problema referitor la cauzele îmbolnăvirii (care cel mai frecvent sunt externe, nu interne), iar după ce au identificat cauzele caută soluții de prevenție. Nu în ultimul rând, se preocupă de (re)integrarea indivizilor atinși de boală, cu sau fără vina lor. Asta înseamnă, de fapt, o comunitate. Acolo unde se discută despre rușinea unor deziluzii paralizante este o junglă.
Și dacă privesc cu atenție în jurul meu, mă încadrez mai bine într-o comunitate la a cărei formare de fapt chiar pot să contribui, decât în cea din care mi-am dorit să fac parte, dar dintr-un cocktail de motive n-am avut loc. O (dez)iluzie care m-a paralizat ani de zile, în care puteam să mă usuc pe picioare și să nu-mi aibă nimeni grija. O junglă de pustietate, condusă de câteva haite.
Dino, dino și iar dino, plus niște invenții venite din noaptea minții, tot de pe YouTube – vezi monstrul cu mână pe cap, care l-a făcut să-i fie frică să mai folosească toaleta :)) Nimic grav, doar o ciondăneală în plus. Nino-nino într-o exprimare veselă și colorată 🙂 Între timp, interesul meu pentru dinozauri crește cu fiecare pagină citită seara – și se întâmplă să avem o carte mai serioasă decât i-am dat credit inițial. Fa-bu-los domeniu!
