Acest text prezintă contextul și rațiunea publicării unui pachet compus din articol și set de date, în revista ArcheoLogica Data, 5.2, 2025. Ele sunt disponibile pe site-ul revistei, al editurii și pe un Google drive personal, din motivele explicate mai jos.
Acum un an și ceva primeam pe mail un apel la contribuții pentru o revistă de specialitate de care nu mai auzisem – ArcheoLogica Data, prescurtată ALD. Căutau în special materiale pe tema arheologiei urbane, iar mie tocmai mi se publicaseră aproape simultan două studii din aceeași zonă tematică. M-am bucurat foarte tare că, dintr-un motiv sau altul, proaspetele mele lucrări le-au ieșit în “cale” și astfel am ajuns în lista lor de destinatari. Acum, la peste un an distanță, pot spune că a fost singurul efect pe care l-au avut acele articole, în afară de stegulețele din CV… În fine, să trecem peste asta.
Din apelul lor mi-a reținut atenția “the scientific journal that provides a space for sharing your datasets”. Aha, deci nu vor doar o cercetare științifică, ci și datele din spatele ei! Interesant! Grozav, chiar! În scurt timp, informația asta s-a întâlnit în mintea mea cu o mai veche problemă nerezolvată: fișele de sit din teză. Adică ghiuleaua care-mi atârna de picioare de fiecare dată când mă gândeam la publicare. De ce? Foarte simplu, sunt mari (și prin asta provocatoare pentru o lucrare tipărită), dar oricât de banale prin conținut sunt indispensabile pentru lucrarea mea. O variantă digitală era, în mod evident, singura soluție rezonabilă, doar că asta se împacă mai greu cu modelele tradiționale de publicare de un anumit prestigiu în domeniu, pentru care dacă nu e tipărit nu există…
Niște propuneri și tentative au existat, dar din variate motive au eșuat. Am scris despre asta acum doi ani, când am vărsat pungi groase de venin cu ocazia postării integrale a tezei ca literatură gri, pe pagina mea de Academia.edu. Raportat la posibilitățile de care știam atunci, era cam ultima variantă pentru a nu rămâne “în sertar” pe termen nedefinit.
Soluția de publicare de tipul celei de la ALD aduce, însă, o paletă nouă de posibilități. (După mine, publicarea seturilor de date ține de viitorul cercetării, dar despre asta voi scrie cu altă ocazie.) Din păcate, întreaga colaborare cu editorii italieni a fost exemplară fix până la setul de date… Intenția e grozavă, dar punerea în practică mai are nevoie de îmbunătățiri. Nu mai intru în toate detaliile dansului, mă limitez la a preciza că datele sunt publicate la ei (aici) în ultima formă trimisă de mine și se vor cita cu coordonatele indicate de ei (DOI dataset: 10.13131/unipi/9b48-6r69), însă recomand descărcarea lor de pe drive-ul meu de Google (aici), pentru că sunt într-o formă mai accesibilă și acolo le actualizez pe măsură ce mai găsesc erori (de exemplu, în setul trimis la ei au scăpat pdf-urile vechi aferente fișelor…). Din păcate, deși inițial au zis că se pot face actualizări ale setului de date, experiența mi-a arătat că ele sunt neașteptat de greoaie, motiv pentru care am scos varianta asta din orice calcul (la fel ca și publicarea la ei, pe viitor). Am adăugat pe drive și un document pe care mi l-au cerut, dar dintr-un motiv care îmi scapă nu se regăsește pe nicăieri în platforma lor, anume descrierea setului de date (Dataset-description-form.docx).
Momentan am inclus în setul de date asociat articolului o singură fișă – cea pentru Tomis, care este și cea mai mare dintre toate şi care răspundea cel mai bine numărului tematic legat de arheologia urbană –, cu o traducere în engleză în mod evident necesară, fie şi departe de a fi “curată”. Traducerea e oricum adaptată, deci nu chiar fidelă variantei româneşti, din motive încurcate legate de tentativele de publicare ale tezei și de studiile pe care le-am mai publicat până la finalizarea lucrării. Spre deosebire de varianta din teză, anume .pdf după fișa în Word și câteva extrase .pdf din fișierul .dwg (Autocad), aici materialul e complet pentru partea desenată și editabil, atât pentru text, cât și pentru partea desenată. Practic, oricine ar dori să folosească munca mea și să o modifice, să o actualizeze, să o integreze în altceva etc., poate face asta… evident, cu condiția să-mi citeze contribuția 🙂 Deși fișierul .dwg pare golaș la prima vedere, este (din ce știu eu) prima variantă publicată a descoperirilor arheologice mai importante de până prin 2012, în format vectorial și georeferențiat… un tip de date care încă e o raritate în 2025! Cât despre cantitatea datelor vectoriale, ele reflectă destul de bine ceea ce se cunoaște despre orașul antic – adică relativ puțin raportat la dimensiunile și importanța lui. Fișierul conține momentan doar vectorizările mele după planuri publicate (foarte rar inedite), cele din urmă fiind păstrate ca martor, pe layere distincte. Din precauție privind permisiunile de reproducere, nu am inclus (încă) în pachetul de date imaginile propriu-zise după care am vectorizat, deși a fost unul dintre lipsurile sesizate de către unul dintre recenzori. E o temă în sine și nu ar fi încăput în calendarul acestei sesiuni de publicare. Au rămas, însă, toate detaliile care permit identificarea surselor utilizate și refacerea legăturilor cu planurile suport, la nevoie – chiar dacă ar fi poate necesar să mai fac niște completări pe alocuri. Întregul sistem de lucru a fost o încrengătură prea complicată ca să permită o detașare facilă și direct inteligibilă a datelor. Oricine întâmpină probleme pe direcția asta e liber să-mi scrie. Ar mai merita precizat că .dwg-ul este, la propriu, bucătăria mea de lucru, aşadar într-o formă care n-a fost gândită să circule și în care nici n-am apucat să fac “curat”. Doar gândul în sine mă pune pe fugă, deci e mai bine așa decât deloc :))
Cel mai important aspect este, însă, cel puțin pentru mine, validarea metodei de lucru prin publicarea ei în sistem peer-review, într-o revistă italienească de arheologie, chiar şi la zece ani distanţă. N-am prea multe articole publicate cu peer-review pe bune, dar sistemul lor mi s-a părut de departe cel mai serios. A fost prima dată când lucrarea mea a fost trimisă recenzorilor fără vreo urmă de informație care să le sugereze cine a scris-o (double blind peer-review), variantă care pare să fie cea mai mare garanție de obiectivitate cu putință. Poate că n-aș fi gândit așa dacă n-aș fi avut o experiență foarte neplăcută cu un proces de single-blind peer-review – adică ei știau cine e autorul, eu nu știam cine îmi evaluează lucrarea –, în care am “beneficiat” de o recenzie părtinitoare și deloc favorabilă mie, iar prin asta cu totul neprofesionistă. Sunt destul de sigură de interpretarea mea pentru că în cercul respectiv, foarte limitat în relații profesionale pe tema mea de studiu, era imposibil ca evaluatorul să nu mă cunoască; în plus, am recunoscut în raport câteva reproșuri foarte particulare, pe care le mai auzisem cu alte ocazii. Apropo, era recenzată tocmai o prezentare a tezei într-o revistă românească (dar cu aspirații și pretenții spre un statut internațional), la invitația editorului șef… nici măcar nu fusese propunerea mea. Un eșec total, în primul rând uman.
Acum vreau să revin la metoda de lucru, cea pe care am ales să pun reflectorul în acest număr din ALD – prin articolul propriu-zis. Publicarea fișelor de sit în sine poate să pară nepotrivită, fișele având – așa cum a mai apreciat cineva la un moment dat – un aspect de maculatură. De la un punct încolo chiar este maculatură, chiar este compilație, dar de fapt asta ține de o rutină necesară de colectare a datelor. Întrucât nu m-am putut baza pe date colectate metodic la prima mână (așa cum ar fi ideal – adică pe sit, odată cu excavarea…), ci predominant pe date raportate mai mult sau mai puţin intenţional, de cele mai multe ori într-o manieră lipsită de o abordare sistematică, soluția pe care am adoptat-o a fost aceea de a desface mărunt informațiile publicate și de a le (re)asambla pe o structuctură prestabilită. Așadar, contribuția mea în aceste fișe constă în:
- conceperea și adaptarea structurii dedicate temei (inclusiv din mers, cu fiecare situație nou apărută);
- colectarea și selectarea datelor relevante din literatură (adică tot ce-am găsit despre structuri construite pentru siturile studiate);
- în fine, asamblarea datelor pe structura dedicată. Uneori, această asamblare s-a bazat pe o interpretare diferită de a celor care au publicat datele, dar situațiile de acest fel sunt prezentate ca atare (sau cel puțin m-am străduit să mențin această coerență, chiar dacă e posibil să existe scăpări).
Nu m-am ferit să exprim rezerve privind unele interpretări, sau să formulez altele noi atunci când s-au conturat, având conștiința împăcată că, în acest gen de cercetare, rămân mereu chestiuni incerte și că este esențial să ne păstrăm mintea deschisă la cât mai multe variante de interpretare.
Deşi utilizează tehnologii depășite (chestiune care se poate actualiza relativ ușor), dar adecvate resurselor limitate de care am beneficiat, metoda de lucru pe care am construit-o în cadrul stagiului doctoral și pe care am prezentat-o parţial în acest articol este, după mine, un instrument necesar studiului oricărei așezări umane istorice – aș îndrăzni să spun indiferent de temă, chiar dacă eu mi-am focusat atenția pe configurația ei fizică, în tentă urbanistică. Una dintre componentele esențiale ale unei așezări este amplasarea ei într-un teritoriu dat (ceea ce, mai ales în epoci istorice, îi imprimă o serie de condiționări importante), iar alta este modul în care întinderea ei variază în timp – prin extindere, restrângere, densificare sau rarefiere. Indiferent ce studiem despre un oraș – literatură cu referințe topografice (pentru o așezare mai recentă), cultura materială (ceramică, sticlă, monede etc.), chestiuni antropologice legate de etnii sau categorii sociale, sau altele care nu-mi vin acum în minte, raportarea la o hartă a așezării și la aspectul și caracteristicile ei fizice, prin clădiri, străzi, spații publice sau private etc., de care se pot lega toate aceste tipuri de date, poate conduce la concluzii mult mai complexe decât analiza tematică în sine, desprinsă din contextul fizic și spațial. Cu atât mai mult, însă, este important să asamblăm cât mai precis datele spațiale, de la mare la mic, atunci când îi analizăm configurația fizică – așa cum era cazul tezei mele.
Aceste fișe scrise, complementate de partea desenată, sunt gândite să descrie ceea ce știm despre componenta construită a orașelor studiate şi pot fi un punct de plecare atât pentru studiul configuraţiei fizice în sine, cât şi pentru studii conexe care utilizează date spațiale.
Într-o formulă ideală (pe care o văd de mult ca fiind o bază de date GIS), ar fi fost asociate și imagini (fotografii) și orice alte tipuri de date mult mai accesibile în ultima perioadă (precum nori de puncte, ortofotograme etc.), însă toate cele din urmă ar fi fost imposibil de integrat într-un format clasic de teză de doctorat, care oricum a ajuns să fie supradimensionată. Documentarea din spatele a ceea ce a ajuns în cele trei volume ale tezei cuprinde şi o colecție relevantă de imagini (cam tot ce-a venit la pachet cu planurile de prin studii şi rapoarte, pe lângă propria mea colecţie foto din teren), pe care le-aş putea încărca sec într-un set de date, dar şi mai bine le-aş vedea într-o bază de date legată la GIS-ul din vis…
Revenind la realitate, în loc de concluzii:Demersul central de documentare și cercetare al tezei, reprezentat prin conceperea fișei de sit și implementarea ei prin completarea datelor pentru 15 situri din Dobrogea, constituie prima abordare sistematică pentru studiul configurației lor și o potențială fundație pentru dezvoltarea spre un proiect GIS. Titlul mult mai generic ales pentru articol, Morphological Analysis Data Model for Roman Settlements, se datorează faptului că, în principiu, e o metodă care poate fi aplicată oricărei așezări similare, ca să nu mă întind prin generalizare dincolo de preocupările mele – deși, așa cum spuneam mai sus, ar putea fi cu ușurință adaptabilă oricărui tip de așezare umană istorică.
alexandrateodor 