Ideea cu Mocănița a venit doar din pasiunea lui Zeno pentru trenuri, tramvaie și alte asemenea; altfel, nu prea ne-ar fi atras pe noi o plimbare lentă cu trenul, am cam prins la vremea noastră destulă mocăneală 🙂
Anul trecut am petrecut câteva ore în gara din Cornățelu și prin jur, în tentativa de a prinde locuri cu Mocănița. N-a mers, am plecat de-acolo dezamăgiți – mai ales Zeno. Anul ăsta ne-am făcut temele din timp și-am cumpărat biletele online, dar nici asta nu merge chiar oricând, ci doar cu câteva zile înainte. Și nici așa n-am prins loc la plecare în vagonul deschis, ci doar în cele închise, iar la întoarcere ne-am țigănit un pic ca să stăm și noi la mai mult aer. Organizatorii ne-au spus că lumea vine cu peste o oră înainte ca să prindă locurile alea… mno, chiar să stăm la “coadă” cu orele, având biletele cumpărate, parcă e prea mult.

Traseul e destul de anost, sunt doar câteva zone cu perspective mai frumoase către satele din jur. Clădirile din lungul căii ferate sunt majoritatea ruinate sau în stare foarte proastă. Doar punctele terminus ale traseului sunt un pic mai colorate – ceea ce asigură niște repere pentru călători. Am însă încredere că, în timp, banii strânși de la turiști se vor reflecta și în aspectul de ansamblu al traseului.

Pentru noi a fost (și) un prilej de joacă, drăgăleală și ședință foto. Iar Mocănița pare să fie un pretext foarte bun și pentru explorat alte zone din țară.

Aici e pagina web a Mocăniței Sibiu-Agnita, de pe Valea Hârtibaciului, unde puteți afla mai multe despre eforturile de valorificare a acestui patrimoniu tehnologic, aflat în strânsă legătură cu patrimoniul cultural și natural.