Faza post-Dino (care nu a trecut chiar de tot; faza Dino rămâne fundație solidă și de mare inspirație) este cu – da, ați citit bine – intestine și monștri. E chiar simpatic cum a ajuns să fie preocupat de intestin, a pornit tot de la dinozauri. În cartea noastră mai serioasă despre aceste creaturi e o imagine care ilustrează reconstituirea principalelor organe, la care îmi cerea mereu să-i explic cum funcționează (de la “intră mâncarea prin gură (…) ajunge în stomac” etc. – până la capăt!) Așa a devenit interesat de ceea ce se află înăuntru, în general, iar în paralel a mai învățat și la grădi și la terapie despre corpul uman. Așa a ajuns să se uite pe YouTube la tot felul de materiale despre anatomia omului (că despre cea a dinozaurilor nu prea am găsit), majoritatea în engleză – atât pentru oameni mici, cât și pentru oameni mari (la unele chiar nu mă puteam uita, atât de viscerale erau… iar el se uita cu ochii cât cepele). Nu știu cum a ajuns tocmai intestinul să fie subiect de maxim interes, trecem peste asta. Știu doar că prin toamnă-iarnă a început să deseneze niște guguloaie greu de înțeles, despre care el zice că sunt intestine și, vrem nu vrem, trebuie să-l credem pe cuvânt. Mai jos e ce-am strâns în ultima lună de la grădi, de când ne-am mutat în casa nouă – pe cele mai vechi n-am apucat să le aduc și să le sortez.

Recent ne-a făcut și o surpriză. După o pauză lunguță de desenat ceva cât de cât descifrabil, într-o seară a pornit brusc. Tot mâzgălea cu un creion niște piese de puzzle și nu reușeam să-l conving să nu le mai strice. Eu ziceam, eu auzeam – el avea o treabă. Am avut inspirația să-i pun o foaie albă în față; era precum un printer care rămăsese fără hârtie. Dzââât, dzââât… În câteva zile a turnat colecția de mai jos – care e o idee mai mare, aici e doar o selecție. A fost în mod clar inspirată de filmul Monsters, INC. – cel cu fetița, una dintre mini-obsesiile mai recente. Sunt foarte-foarte curioasă ce mai urmează 😀