Producția de desene și-a revenit un pic; ne-a ajutat și vacanța. Un new entry sesizabil e vulcanul Vezuviu, pe care Zeno l-a văzut chiar cu ochii lui în primele zile în care l-a desenat. I-a fost chiar puțin frică și, dacă ne gândim un pic, pe bună dreptate: oare cum pot locui oamenii ăia liniștiți, în preajma unui vulcan activ? Nici eu nu eram convinsă de ce-i spuneam ca să-l liniștesc.
Dinozaurul verde care se repetă, de multe ori cu vulcanul în spate, este făcut după conturul singurei jucării “de călătorie” pe care a avut-o cu el (pe lângă nelipsitele Roro și Roma, cele “de nani”). Desenul după conturul obiectelor e o tehnică relativ nouă pentru el – cred că e adaptat după desenul pe conturul mâinii (cum e cel din 13 februarie), care sigur e ceva mai vechi pentru că au tot făcut asta pe la grădi.
Săptămâna asta mi-a picat în mână o broșurică la atelierul de desen. Scria acolo că simțul proporțiilor se dezvoltă mai târziu – poate începând cu vârsta de 10 ani, dacă am reținut bine. Era util să fi știut asta mai din timp; noroc că el oricum nu m-a bagat în seamă cu puținele ocazii când n-am rezistat și i-am făcut observații pe tema asta – deși mi-am propus să intervin cât mai puțin spre deloc.
Ca un făcut, odată ce a început cursurile de desen s-a lăsat de desenat :)) Nu de tot, dar aproape. Producția a scăzut brusc pe la jumătate, dar poate că era și timpul. Oricum ar fi, ne bucurăm de fiecare desen pe care îl face.
Pe lângă monștrii obișnuiți, o să vedeți și multe bisericuțe – semn că e pătruns de orele de religie de la școală 🤭
Luna asta producția a scăzut semnificativ – era de așteptat să se întâmple și asta. A descoperit o cărțulie de colorat pe numere și acolo l-am “pierdut” niște zile bune. Am fost oricum ocupați și cu seturile de Lego primite de la Moș Crăciun.
Tematica e clar mai variată decât în alte luni, s-a simțit mult și spiritul Crăciunului. Cred că cel mai interesant desen pentru mine e cel cu buburuza-dino (din 6 decembrie), a cărui explicație e destul de simplă. Clasa din care face parte poartă numele “Buburuzelor”, iar el se imaginează totodată și ca dinozaur. Mi se pare destul de limpede că ar fi un autoportret 🙂 Apoi mi-a mai plăcut ideea de a mă desena pe mine mică; când l-a desenat n-a zis decât că e mami, dar acum, când ne uitam la pozele desenelor, a zis spontan că “acolo ești tu când erai mică”. Faptul că poate rămâne cu ideea că un adult a fost cândva un copil e încurajator. Pe ici-pe colo se vede și pe unde au ajuns la școală cu literele și cifrele, dar și că începe tot mai des să vrea să scrie.
Fără prea multe comentarii, las aici o selecție cam la jumătate a colecției lunii noiembrie. Caracatița a fost “pe val” luna asta. L-a prins și tema ultimei săptămâni cu ziua României, posibil să mai răzbată o vreme. La mulți ani în tricolor vă doresc!
Am descoperit sursele de inspirație pentru Sittl și Sarihead, chiar curând după ce am postat luna trecută (când mă plângeam că nu știu de unde i-a scos). Nu m-am gândit să precizez până acum că, atunci când desenează, intră complet “în pielea” personajului – mai ales dacă e vorba despre moștri și dinozauri: se încordează, ridică brațele și rage la fel ca ei! Așadar, eram lângă el când îl desena (a suta oară) pe Sarihead și scotea niște sunete ca de RoAlert… Nu era prima dată când îi spuneam, dar am insistat (mai în glumă, mai în serios): “Știi, sirenele fac nino-nino! Cum auzi pe stradă când trec mașinile de poliție sau de ambulanță.” / “Nuuu!”, zice el. “Sarihead așa face!!!” și reia alarma de RoAlert. Atunci m-am gândit că totuși trebuie să fi văzut/auzit undeva anume dacă e atât de ferm convins, așa că am reluat căutarea. Am găsit chiar repede că Sarihead este Siren Head, o invenție bizară atribuită în sursa găsită de mine numitului Trevor Henderson. De fapt, sunetul pe care-l face e la fel cu alarma de război (pe care o știu doar din filme și din simulări, din fericire). Apoi l-am luat la “puricat” și pe Sittl, la care am muncit un pic mai mult, dar până la urmă l-am găsit. Este Sea Eater… cel mai mare monstru din coperta acestui clip – care chiar e impresionant, merită văzut! Nu doar că i-a desenat din memorie cu destulă acuratețe, dar a reținut și cum îi cheamă – după ureche, la câtă engleză știe el.
Desene strânse luna asta: peste 130, aici spre 50. Majoritatea sunt variațiuni pe aceleași teme, una fiind clar predominantă – Sea Eater – pe care l-a făcut în continuare și din plastilină, pastă de modelaj, bețe magnetice etc. (nu mai pun poze). Ne-am bucurat că totuși, pe lângă moștrii de serviciu din ultima vreme au mai apărut (sau revenit) și alte teme, precum Mickey Mouse, Stitch, caracatița din Pirații din Caraibe 2, dar și bradul de Crăciun (inspirație de la soră-sa, care i-a desenat un calendar cu brăduț ca să poată vizualiza/înțelege cât mai durează până când vin cadourile – o metodă deja testată, care la noi funcționează). Dar mai sunt și altele, pe ici-pe colo, vă las să le descoperiți 🙂
A plusat față de luna trecută, de la 50 a ajuns pe la 80 de desene și a diversificat cu acuarelă (că ne-a văzut pe Sofi și pe mine cu picturile pe numere) și cu modelajul din plastilină (cu care a lucrat la terapie). Aceleași personaje în toate formele de exprimare, realizate cu aceeași lejeritate. Pe unii îi face și din bețe&bile magnetice. Mi-a cerut să i-l cumpăr pe Sittl Lego, dar i-am explicat că, fiind invenția lui (până la proba contrarie), trebuie să facem noi proiectul; încă nu mi-am făcut curaj.
Una dintre acuarele (ultima, aici) e făcută cu o pană de porumbel găsită pe stradă…, asta după ce-i arătasem că pe vremuri se scria cu pana îmbibată în cerneală. S-a chinuit un pic la el, dar ceva tot a ieșit. A abandonat tehnica după ce i-a mâncat pisica pana; nu glumesc, chiar așa a făcut – pisica noastră mănâncă orice. Ce-a rămas din pană am aruncat repede, să nu-și amintească de ea – nici unul, nici celălalt.
AcuareleStegoUn ceva de apăPoaate fi un stegoUn trice?Monstru marinSariheadPlastilină și bețe magnetice
Am ajuns și la secțiunea desene, din care am selectat aici un pic peste jumătate. După ce a fost new entry spre finalul lunii august, Sittl a condus scena toată luna septembrie -Sarihead și dinozaurii având doar roluri episodice. New entry pe luna asta e un personaj mai creepy, sau de-a dreptul bloody. Îi zice Sonic și este un monstru care omoară alți monștri Sonic; adică e un personaj multiplu, sau o specie de monștruleți Sonic (încă n-am înțeles și nici nu-mi bat capul), iar ăia se omoară între ei. Am și șters din selecție un desen, de sângeros ce era – m-am îngrozit eu destul! L-am tras de limbă de unde mama Sonicilor i-a sos și p’ăștia, a zis că de pe YouTube; la bunici primește tableta, unde explorează liber… L-am și găsit pe Sonic ăsta, nu pare chiar așa de fioros, dar a umplut YouTube-ul de clipuri cu jocuri (e unul de 5 ore!!!) și tot felul de trăsnăi; nu mi-e rușine nici cu videoclipurile cu seturi Lego – tot ce curge pe căi neoficiale, foarte nocive pentru că îi fac pe copii să nu mai vrea să plece de-acolo. YouTube, oricât îi iubesc și îl folosesc (de îl și plătesc!), e un hău sinistru pentru cei mici; ca și tableta și orice alt ecran pe care adulții din jurul lui nu-l pot supraveghea. Been there, done that – nu mai facem. În fine, i-am zis că e prea nasol ce se întâmplă acolo, că e prea mult sânge, după care a mai frânat puțin și la ultimul desen cu Sonic a zis că roșu e forță, nu sânge… Noroc că mai bagă și câte un curcubeu cu unicorn și căsuțe roz-zâmbitoare, ca să nu ne îngrijorăm prea tare.
E poate cea mai bogată de până acum, chiar dacă tema dominantă e tot în zona monștrilor. S-au strâns 50 de desene pe hârtie și alte câteva digital; cele mai multe au fost câte 5, două zile la rând (15 și 16 august, când a fost liber la grădi și fără bunici, deci s-a plictisit mult acasă). Aici e o selecție cu desenele cele mai simpatice/complete.
Chiar de la începutul lunii s-a conturat un nou personaj pe care n-am reușit să-l identificăm prin desenele la care (știm noi că) se uită el – se numește Sarihead. Sarihead e, de cele mai multe ori, un monstru cu mai multe capete, care capete se numesc sirene (nu știu de unde i-a venit, dar le-a potrivit – probabil că fac niiino–niiino). Apoi, sirenele se pot afla oriunde pe corp, nu doar atașate capului; orice e rotund pe un Sarihead este o sirenă… Un alt “semn” distinctiv al lui Sarihead sunt fulgerele, pentru că el fulgeră (deci nu tună, doar fulgeră). Mai apare destul de des Mugetul Roșu, care e clar monstrul din The Sea Beast (2022). Spre finalul lunii a introdus și un Sittl (așa l-am scris eu, el zice Sitîl); el are niște nori negri în loc de fulgere. Uneori îi desenează în serie (31 august) și apoi zice că se întâlnesc și se bat. Episodic, mai apar Batman (pentru că i-a cumpărat taică-su o mască șmecheră de batman, de care nu s-a desprins câteva săptămâni) și Stitch (din Lilo & Stitch), sau chiar noi, cei din familie – inclusiv patrupedele. Și nelipsitul Godzilla, care s-a “topit” oricum în diverși moștri. Un personaj super-simpatic (tot cu sursă necunoscută) este TiVi (sau TV, 21 august), posibil inspirat de jucăria unui coleg de la grădi. Cele mai multe acțiuni se petrec în oraș (din Godzilla), sau pe mare (din The Sea Beast – și Godzilla). Oamenii au de multe ori în mână câte un pistol sau o sabie, cu care se apără de bestie. Undeva e și o domnișoară salvată de la înec de doi (!) băieți…
În vacanță am experimentat și desenul pe tabletă, merge brici… le recunoașteți ușor, sunt cele cu fundalul alb-imaculat. I-a plăcut așa de mult că n-ar mai fi pus mâna pe creion, dar am virat-o repede înapoi. Va avea timp de tabletă când n-o să mai facem față cu restricțiile 🙂
Treaba bună cu desenele astea este, între altele, că le face cu plăcere și în locuri în care chiar ne prinde bine să-l ținem ocupat – cum ar fi la terase, vara, unde altfel s-ar plictisi. Nu face doar asta, evident, dar părinții de băieți știu ce înseamnă cinci minute legate de liniște… Uneori cere el să deseneze, alteori îi propunem noi și acceptă fără ezitare; când nu vrea e pace, știm că nu se poate cu forța. Ah, cât despre “terminarea” desenelor… ca să fie clar pentru toată lumea: doar artistul decide când e gata, chiar dacă a colorat doar jumătate de cap. Poate că acolo îl doare capul pe monstru, poate că l-a vopsit cineva la mișto, orice este posibil. Realitatea e că poate atunci îl chemăm la masă și chiar îi e foame, sau acolo ajunge când se plictisește brusc. Din ce-am observat, nu-i place să revină asupra unui desen. Cum a înțepenit când l-a lăsat din mână, așa rămâne, chiar dacă uneori insistăm să-l termine și promite că “mâine”. Așadar, priviți și nu judecați 🙂
Pe lângă nelipsiții monștri și dinozauri, au apărut în peisaj școala și curcubeul. Prima i s-a “lipit” pentru că a văzut la viitoarea lui școală o pistă de alergare, iar el e mare amator de alergat de când a învățat să meargă… Nu știu de unde i-a venit tema curcubeului, cert e că s-a potrivit cu peisajul politic al lunii; a desenat primul curcubeu în ziua în care l-au uns pe Nicușor președinte. Ultimul desen este cu un monstru care se încarcă în/din curcubeu. Al doilea desen ilustrează o stație de dino-metrou în formă de șobo, cu trenuri în formă de dino și pânze de Spiderman în prim-plan. Pe șobo l-a “cules” din Ratatouille, acum zice că îi plac și șobolanii… am încercat să-i explicăm că-n realitate nu sunt chiar așa de simpatici. Ultimul trend e cu hașuri foarte lungi, pe care le face, din proprie inițiativă, ținând creionul foarte departe de vârf.
alexandrateodor 