Treaba bună cu desenele astea este, între altele, că le face cu plăcere și în locuri în care chiar ne prinde bine să-l ținem ocupat – cum ar fi la terase, vara, unde altfel s-ar plictisi. Nu face doar asta, evident, dar părinții de băieți știu ce înseamnă cinci minute legate de liniște… Uneori cere el să deseneze, alteori îi propunem noi și acceptă fără ezitare; când nu vrea e pace, știm că nu se poate cu forța. Ah, cât despre “terminarea” desenelor… ca să fie clar pentru toată lumea: doar artistul decide când e gata, chiar dacă a colorat doar jumătate de cap. Poate că acolo îl doare capul pe monstru, poate că l-a vopsit cineva la mișto, orice este posibil. Realitatea e că poate atunci îl chemăm la masă și chiar îi e foame, sau acolo ajunge când se plictisește brusc. Din ce-am observat, nu-i place să revină asupra unui desen. Cum a înțepenit când l-a lăsat din mână, așa rămâne, chiar dacă uneori insistăm să-l termine și promite că “mâine”. Așadar, priviți și nu judecați 🙂
alexandrateodor 