Am dat drumul la blogul Patrimoniul construit contează (!?) – o inițiativă pentru promovarea patrimoniului construit în România, dar nu doar din România. Aici urmează să postez materialele mai ample. Chestii mai scurte, de întreținere, doar pe Facebook și, dacă mă voi îndura, pe Instagram.

Am început cu două concepte esențiale, Patrimoniu construit sau monument istoric?

Următorul pe listă e un material despre viziune. Pare abstract, dar nu e. E un cuvânt care mi-a displăcut întotdeauna, dar numai pentru că de cele mai multe ori era folosit într-un mod nefericit.

https://patrimoniulconstruitconteaza.wordpress.com/

Bun venit, iubitorule de patrimoniu! 

Dacă ai ajuns aici înseamnă că pentru tine patrimoniul construit contează, sau ai o minimă curiozitate în direcția asta, chiar dacă nu te prea convinge. Curiozitatea e unul dintre ingredientele esențiale pe orice bulevard sau fundătură a vieților noastre. Pun pariu că, dacă reușesc să fac un pic de lumină pentru tine în lumea patrimoniului construit, vei ajunge destul de repede să-l iubești și tu, chiar dacă pornim doar de la un sâmbure numit curiozitate!  

Dacă te grăbești, poți completa direct formularul pe care l-am conceput pentru inițiativa patrimoniul construit contează (!?) Dacă vrei și să înțelegi o fărâmă din contextul în care vine, te invit să citești mai departe.

Sunt Alexandra Teodor, cercetător de patrimoniu construit.* E doar o întâmplare că ne găsim într-o epocă în care, în România, există un fost ministru (!) care consideră institutele de cercetare o gaură neagră. Nu-și pune problema că, mai mult ca sigur, unele aspecte trebuie corectate, îmbunătățite, eficientizate etc., ci propune direct tăierea fondurilor. Scurt. De fapt, nu e chiar o întâmplare, cum spuneam mai sus, pentru că fondul favorabil ignoranței pe linia culturală proliferează de foarte mult timp. Fun fact: patrimoniul construit (în ansamblu, nu fragmentar) nu este reprezentat de niciunul dintre acele 178 de institute enumerate, așadar propunerea mea (încă foarte informală și doar pe jumătate la mișto) este chiar înființarea unuia nou-nouț, care să se numească Institutul de Cercetare a Patrimoniului Construit. Vreau să profit, așadar, de acest episod nefericit din politica românească și să contribui,  pe “bucățica” mea (și nu doar a mea), la vastul tablou despre ce poate să însemne cercetarea. Cine știe, poate vă conving și de utilitatea unui nou institut! 

Am ales direcția asta din timpul facultății, patrimoniul construit fiind și atunci (adică acum vreo 20 de ani) un fel de Cenușăreasă în peisajul arhitectural, fie el urban, rural, sau între (categoria asta e mai răspândită decât pare). Lucrurile nu s-au schimbat fundamental între timp și nici nu par să existe încă niște premise reale pentru o îmbunătățire semnificativă (asta e doar estimarea mea deocamdată foarte subiectivă, dar urmează să o și argumentez). Într-adevăr, există multă activitate în domeniu, ceea ce contează, dar nu există o coordonare a acestor eforturi și nici o corelare cu nevoile reale. Nici nu știm, de fapt, care sunt nevoile reale, deci corelarea nici n-ar putea să existe. E important să putem evalua corect și să înțelegem de unde pornim, iar în domeniul patrimoniului construit pornim cam de la zero; e zero și un pic, dar foarte puțin. Asta ca să fim optimiști și să nu ne gândim (prea mult) la ce-am avut și ce-am pierdut. 

Dar patrimoniul construit nu e o Cenușăreasă doar în peisajul mai larg. E mai rău de-atât: el (aproape că) nu există în peisajul cercetării din România. Toate parantezele astea înseamnă o nuanță în plus, iar uneori doar o prudență pedantă. Eu zic răspicat că nu există pentru că, de exemplu, nu există slujbe în domeniu, sau dacă sunt le numeri pe degete și vin la pachet cu o mulțime de mărunțișuri birocratice care înseamnă orice, dar nu cercetare (pentru că sunt majoritatea, dacă nu toate, în instituții de stat care, dintr-o veșnică austeritate, trebuie să bifeze la n roluri). Nu există cerere reală pe piață pentru componenta asta pentru că e una pe care se poate rezolva strict formal, dacă e musai, dar cel mai des se poate fără. Și mai zic asta, la fel de răspicat, pentru că proiectele de cercetare de patrimoniu construit din România (cel puțin cele relativ puține despre care am aflat eu) nu vizează infrastructura domeniului. (Nu există infrastructura domeniului; mă refer la una care să și stea în picioare, să fie funcțională și operativă. Nu zic să alerge la maratoane.)

Un alt episod, tot foarte recent, dar petrecut într-un cerc mult mai restrâns, m-a pus pe gânduri cu privire la ce poate să însemne cercetarea pentru unii sau alții dintre noi; într-adevăr, și între noi, cercetătorii, există un clivaj de percepție – de ce să ne mirăm de cei care chiar n-au tangențe? Nu e ca și cum învățăm cu toții în școală ce poate să fie cercetarea 🙂 Eram la un eveniment din zona înaltă a cercetării românești cu lansare spre biznis (unde, fie vorba-ntre noi, nu aveam ce să caut, dar mi-am încercat norocul). Un domn amabil, aparent bun la marketing (pentru că nu era nici în cercetare și nici în biznis – cred că rolul lui se numea facilitator, dar poate greșesc), m-a întrebat cu ce fel de cercetare mă ocup. M-am străduit să-i explic cât am putut eu de bine (cu toate că mereu mă trec transpirațiile când ajung la subiectul ăsta cu cineva din afara domeniului) și chiar părea să fie oarecum interesat. A găsit repede un exemplu din experiența lui care era legată, fie și de departe, de patrimoniul construit – și cred că aproape oricine poate să facă asta, chiar și un copil de școală primară. Apoi a venit la masa noastră (de stat în picioare) colega din echipa de workshop. Partenerul de discuție o întreabă și pe ea cu ce se ocupă. Ea răspunde (știind deja cu ce mă ocup și prinzând ultima bucată din conversație): “Eu chiar sunt cercetător!” Bang! Nu (vreau să) cred că a fost vreo jignire pe față, dar involuntar m-a pus la pământ, iar replica ei m-a bântuit cu zilele. (Și sunt decisă că e o deviză bună chiar pentru mine, o voi folosi!) Adicătelea, unul care o dă cu patrimoniul construit nu poate fi un cercetător adevărat. Eu insist, totuși, că poate. Vă las aici o explicație despre ce poate să fie cercetarea, una în limba engleză și alta în limba română – ambele de la mult-hulita-și-folosita Wikipedia (apropo, eu o folosesc aproape la fel de mult ca pe dexonline – la care am cărare pe browser). Conținutul este sensibil diferit între cele două, dar până și asta spune foarte multe despre rolul cercetării în România.

Dacă vrei să mă ajuți să creștem domeniul patrimoniului construit în cercetarea din România (adică un ceva foarte mic într-un ceva oricum mic…), poți începe cu completarea formularului patrimoniul construit contează (!?) Și dă-l mai departe, pentru că patrimoniul construit ne privește pe toți.

LE: blogul e aici, https://patrimoniulconstruitconteaza.wordpress.com/