M-am gândit dacă să fie doar o postare pe FB care va fi oricum ignorată, sau să storc câteva cuvinte pe blog cu share pe FB, care vor fi oricum ignorate. În ultima vreme am aplicat regula că dacă e un subiect suficient de important [din punctul meu de vedere], atunci îl pun pe blog.
Nu mi-am propus niciodată să scriu despre parenting (iar n-avem un echivalent românesc, ceea ce poate fi sugestiv) și sper să nu derapez atât de mult, deși… Cel mult aș putea să scriu din perspectiva unui părinte deraiat care încearcă să se urce și stea pe șine :))) O să-mi permit, în schimb, să promovez ce scriu și susțin alții, dacă ceea ce am citit sau ascultat m-a convins. Nu atât la nivel emoțional, cât argumentația factuală.
Nu mai știu când am început să ascult genul ăsta de materiale, oricum era deja târziu în multe privințe, iar înțelegerea în zona asta se formează lent, cu multe sincope și reveniri. Poate în timpul pandemiei? Aveam dificultăți serioase cu Sofi la școală, acasă, școala devenise acasă, Zeno avea sub un an, noi lucram amândoi (!) și aveam zero ajutoare. A fost și singura perioadă din viața mea când îmi rămâneau bani de la un salariu la altul, așa că a fost ușor să cumpăr un pachet de parenting care-a costat exorbitant. Speram la un leac magic, pentru că în fuga aia amețitoare pe rotița șoricelului eram disperată că nu reușesc să descurc ițele cu copilul de 10 ani. Cel de sub 1 an nu prezenta încă probleme (sic!). Au fost bani aruncați pe fereastră; nu am avut timp, sau nu mi-am făcut timp, pentru că oricum nu m-a prins în contextul dat. Avea un conținut cu care nu am cuplat, în sensul că ceea ce susțineau părea de bun simț, dar pentru mine era contraintuitiv, sau pur și simplu nu-mi ieșea ceea ce recomandau ei. Mai târziu am realizat că eram, de fapt, mult prea defectă, iar materialul ăla era precum apa sfințită când tu ai nevoie de antibiotic. Era un pachet de parenting pentru oameni relativ sănătoși (= echilibrați emoțional), dar care poate se pierd în prea multe recomandări contradictorii din lumea îngustă sau largă. Important a fost, însă, că subiectul a rămas de interes. Am baleiat tot ce mi-a picat sub ochi pe FB, apoi în mână, când am început să cumpăr cărți pe tema asta, iar cu timpul am început să diger. Greu, foarte, foarte greu.
Să fie, deci, vreo cinci ani de când citesc și ascult chestii de parenting. Să fi ascultat interviul ăsta acum 20, 15 sau 10 ani este foarte, dar foarte puțin probabil. M-ar fi enervat undeva în prima jumătate de oră și aș fi închis. (Simon zice o chestie: dacă ceva te irită într-un feedback, atunci [ceva] e adevărat…) Cu experiența pe care o am acum, îmi doresc să-l fi ascultat cu forța *înainte* să fi avut primul copil. Nici măcar wishful thinking nu se aplică. N-a fost să fie, iar asta nu doar pentru că interviul are mai puțin de o lună, ci pentru că ideilea din zona asta se așează greu și au nevoie de un anumit context ca să crească. Teoria atașamentului datează de prin 1950, dar asta nu înseamnă că a difuzat instant în lumea largă. Dimpotrivă, tendințele care existau deja s-au dezvoltat exponențial, cu fiecare nouă generație de copii care urmau la rândul lor să aibă copii. Opoziția e puternică și azi, și e foarte previzibil să continue. Pachetul de parenting pe care-l cumpărasem era mulat pe teoria atașamentului (din ce pot să-mi amintesc), dar, cum spuneam, (încă) nu rezonam.
Erica Komisar, intervievată în acest podcast, încă nu are pagină pe Wikipedia. Pare să fie antifeministă, antiprogres, antigendertrend etc. Asta am citit pe alocuri, după ce-am ascultat interviul. Eu n-am reperat nimic din cele de mai sus, în schimb am ascultat argumente pertinente, științifice, referitoare la efectele unei detașări prea timpurii a mamei de copil, la efectele îngrijirii timpurii de către tată, de ce trebuie să fie un rol de mamă și unul de tată, indiferent că e un cuplu tradițional sau altfel etc. Un subiect pe care nu l-au atins este cel al mamelor indisponibile emoțional pentru ferestrele 0-3 și 9-25, dar ăsta chiar e un alt subiect, deși se leagă intrinsec. Aici sunt predominant explicații referitoare la efectele asupra copilului și doar tangențial cele referitoare la părinți și ceea ce poate să fi condus la dezechilibru.
Nu pot servi cu forța nimănui acest material (în afara copiiilor mei, la momentul potrivit). Pe mine m-a convins, așa că îl las aici. Internetul e mare și fiecare-și alege conținutul. În final, fiecare este responsabil pentru felul în care își crește copiii și pentru modul în care alege să se poziționeze apoi, în timp, față de felul în care și-a crescut copiii. Eu știu, acum, că am ratat fereastra de 0-3 ani cu ambii copii. Știu și de ce. Ambele sunt realități pe care le-am procesat deja în ultimii ani, deci nu m-au inundat emoțional acum, ascultând acest podcast. Mai am speranță să recuperez ceva până în 25 și, dacă aș fi ratat-o și pe aia, atunci aș fi putut măcar să-mi ghidez copiii să nu repete greșelile mele cu copiii lor 🙂 Ceea ce voi face oricum, dacă voi mai fi pe-aici.
alexandrateodor 