Înainte să mergem la “Libertate”, am profitat de scurta vizită la ai mei să-l întreb pe tata cum a fost când s-a tras la Miliție, în Sibiu. Știam că a fost acolo – din fericire martor, nu martir -, ne povestise episodul de mai multe ori, dar aveam nevoie să-mi reîmprospătez memoria. Văzusem trailerul de vreo două ori, eram entuziasmată că s-a făcut în sfârșit un film despre Revoluție, dar știam și că mă prind greu la teme de acțiune / luptă: până mă dezmeticesc care-i care, a trecut scena – mai ales când scena începe înainte ca filmul să contureze bine personajele. Mno, așa a fost, am anticipat corect: n-am înțeles nimic.

Nu vă zic ce reacție a avut tata când l-am întrebat dacă știe de film. Să spunem doar că a fost prima opinie opusă celor (puține, e drept) pe care le citisem deja în diagonală. Și că era revoltat; cine-l știe pe tata înțelege ce vreau să spun. Mi-am zis OK, keep it chill, hai să vedem filmul. Noi, nu el – nu vreau să fiu acolo nici când vede filmul, nici când povestește despre el; poate după vreo săptămână/lună, ceva.

Scurta documentare mi-a arătat, însă, destul de repede, că fie filmul nu e bine documentat, fie nu au știut să pună în valoare documentarea. Martorul meu a zis așa (more or less, deci nu pun ghilimele): oamenii protestau în fața Miliției de vreo două ore, când din sediu au început brusc să tragă în ei rafale; nu știm cine a tras, dar de-acolo s-a tras. Din sediul armatei, aflat în spatele mulțimii, s-a tras înapoi, spre Miliție, cu câteva secunde întârziere (care au părut o veșnicie; picture that!). Pe scurt, armata a tras ca să protejeze mulțimea de civili în care se trăgea dinspre Miliție. Cine a tras din Miliție și la al cui ordin? N-aveau cum să știe martorii din stradă și-mi pare că nici filmul ăsta nu prea ne luminează. “Securitatea” ar fi un răspuns prea banal. Cert e că scena descrisă mai sus în vorbe nu este ilustrată în film. Nimic din setup-ul general nu e prezentat, de altfel, decât într-o pseudoscenă amintită mai jos. Când începe să se tragă, cadrul de film era pe un interior de Miliție, cu personaje importante care sunt luate prin surprindere; dar nu știm câtă speculație e în cadrul ăsta, sau în oricare altul. De altfel, filmul zice la început: Inspirat de fapte reale. Eh, inspirația poate fi divină, bogată, artistică, SF etc., dar nu este documentare.

Faptul că pui o frază la început și câteva cifre la final nu înseamnă că ai făcut un film documentat. Filmul se derulează pe parcursul a câteva zile, poate săptămâni – nici asta n-am putut să estimez. Aveam și eu un singur reper de martor distant în toată povestea asta: dimineața zilei de 25 decembrie, când l-au împușcat pe nea’ Nicu. Au strecurat “detaliul” ăsta atât de abil, încât puteam să-l și ratez: la un moment dat, zice o tanti în dreptul unei uși ceva de genul “E gata, i-au omorât”. Și-atât! Păi era un reper! Era ceva despre care oamenii din bazin ar fi vorbit, ca toți ceilalți care ne-am trezit în dimineața aia cu un sentiment amestecat: niște indivizi, oricât de blestemați, și nu niște indivizi oarecare, ci tartorii ultimilor ani siniștri, au fost omorâți în ziua de Crăciun… Suprapunerea întregii povești peste Crăciun, de altfel, nu a fost marcată deloc, ca și cum oamenii nu-l mai sărbătoreau. Au băgat, în schimb, artificii la televizor de Anul Nou. No comment. Bro, dacă ai documentat un episod derulat pe două săptămâni (zic și eu, la plesneală – tind să cred că nu știe nici scenaristul), atunci ai făcut documentarea pe zile, iar la montaj alegi bine zilele alea care vrei să lege povestea, tocmai pentru că vrei să redea o realitate – fie și doar inspirată. Și le afișezi pe ecran, ca-n toate filmele alea clasice cu documentare. Și știi de ce faci asta? Pentru că atunci când documentezi pe bune, cu heirupeală, nu-ți vine să renunți la astfel de detalii. Tocmai detaliile sunt coloana vertebrală a documentării.

A mai fost apoi o scenă care aproape mi-a dat palpitații, când personajele-cheie încearcă să deslușească misterul cu cine a tras primul. În bazin fiind, oamenii desenează cu cretă verde pe o pardoseală de mozaic galben. Se vedea cu greu că au tras o dâră, darămite să înțelegi ceva din schema aia. Se fac că desenează strada (care, apropo, acum se cheamă Revoluției – dar asta am aflat de pe Google Maps, nu din film), clădirile, și apoi toată schema se pierde în discuțiile care se aprind între ei. Deci, ne-am făcut că am tras o secvență documentată. Fu-șe-rea-lă.

Pe scurt, nu prea am înțeles ce vrea să ne transmită filmul ăsta. Pentru străini ar putea fi interesant să cunoască românul neaoș din Epoca de Aur, deși sunt deja destule filme pe felia asta. Dar pentru noi care e mesajul? O fi vrut să ne aducă la cunoștință că a existat acest episod la Sibiu? E ok și asta, nu sunt revoltată că unii n-au auzit. Dar e nevoie oare să faci un film ca să popularizezi o informație istorică de genul: și la Sibiu s-a tras nasol în ’89? E oare nevoie să faci un film prin care să transmiți că Revoluția a fost un haos și nimeni nu știe prea bine ce s-a-ntâmplat? Dăăă, asta e realmente tot ce știe tot poporul despre Revoluție și asta e definiția haosului. Că or fi fost niște marionete care dirijau haosul s-a tot speculat, dar cam atât. Deci, ce aduce filmul ăsta? Niște valuri în social media, poate niște premii și cam atât. Pentru mine a fost redundant, n-am aflat nimic nou. Bașca, gălăgios, isteric și supărător de repetitiv, într-un mod care nu era necesar; sunt și alte tehnici care pot să redea haosul, teroarea și oroarea. Astea sunt doar foarte ieftine și foarte la mintea cocoșului.

Iar titlul… Știți, in my defense, eu am o relație specială cu titlurile. Dar e defect profesional, zău. Am învățat să toc mărunt titlurile, iar de la britanici am învățat nu doar că există și subtitlu, dar că cele două au și o relație foarte specială: titlul e scurt și sexi, iar subtitlul îți dă la ficați. Pac-pac. Titlul e ok dacă faci un film despre Revoluția din România; a fost cuvântul cheie, haștagul Revoluției. Dar dacă ai o poveste particulară, care tot nu prea e cunoscută, de ce n-o ajuți un pic și la titlu? “Bazinul de la Sibiu” ar fi fost un titlu mult mai potrivit, deși recunosc că nu e sexi. Dar filmul e oricum mai mult despre bazin decât despre libertate. E despre niște oameni ținuți captivi fără să știe (măcar unii dintre ei) de ce. E despre captivitate, nu despre libertate. De fapt, despre orice, dar nu despre libertate. Cel mult, filmul se încheie cu o scenă despre libertatea cu care nu știi ce să faci, așa cum remarcă unul mai pe la-nceput (sorry, nici personajele n-am reușit să le rețin, așa de bine au fost conturate). Deci, filmul este despre haos, captivitate și un nou început în beznă. Care libertate? Aia care a venit după? (Da, merită și tema asta un film, dar e alt film; cred că ceva s-a și făcut, iar cel de care-mi amintesc acum, spontan, era o veritabilă documentare; nah, că o să-l caut, acum că mi-am amintit de el.) Libertate nu e nici măcar despre civilii din stradă, care au murit pentru libertate, sau au scăpat cu viață și au plecat acasă cu niște traume la pachet. Nu, e despre niște indivizi care puteau fi orice și oricum, între care cel mai probabil au fost și d-ăia, și d-ăilalți, poate și d-ăia mai pe la mijloc. La fel or fi fost și cei din stradă, dar poate în alte proporții. Cei din stradă – ca să fim safe, cei mai mulți dintre ei – chiar au fost oameni care au ieșit de bună voie, în haos, ca să facă orice pentru libertate; nu erau niște angajați care, la datorie fiind, au fost surprinși de revoluție. E cel puțin neinspirat, totuși, să alegi ca personaj principal pentru un film despre libertate un grup cu implicare incertă, discutabilă, când ai fi putut alege personajul colectiv al civililor; aparent, au ajuns în bazin și câțiva dintre ei, cel puțin așa rezultă din film. Bizară opțiune, într-adevăr. Când ai fost acolo și ai târât răniți fără șanse de viață la ambulanță, când ai văzut glonțul trecând razant pe lângă capul fratelui tău și ai ajuns acasă cu genunchii tăiați de frică (aici doar intuiesc, nu s-a mărturisit așa ceva), înțeleg de ce ai putea fi revoltat.

PS Nici nu am nevoie să mă lumineze careva cu vreun decodor. Apreciez un film pe care pot să-l înțeleg fără supratraducere. Dacă nu l-am înțeles, înseamnă doar că nu e de mine, deci nu vă obosiți. Ceea ce nu mă împiedică întotdeauna să scriu despre el.